Cheia Omagiu,Regele Mihai

Cheia Omagiu,Regele Mihai

Cheia Omagiu,Regele Mihai

statueta omagial-decorativa,cca 100 gr

statueta

48,00 lei

Add to cart

More info

Regele Mihai al României,
s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia,descendent al celor mai mari familii regale europene.
A avut parte de două domnii,prima între 1927 şi 1930 fiind sub regenţă iar a doua domnie ,între 1940-1947 una extrem de agitată.Până în 1944 rolul de conducător al statului îl avea Mareşalul Antonescu,domnia fiind marcată de războiul de eliberare a Basarabiei şi continuat cu lupta alături de Germania împotriva Uniunii Sovietice.
La 23 august 1944 ,cu armata sovietică intrată în ţară,îl destituie şi îl arestează pe Antonescu,întorcînd armele împotriva Germaniei Naziste.Urmează o coabitare cu forţele aliate,forţat şi cu comuniştii,războiul este câştigat de aliaţi dar România nu primeşte statutul de învingător,comuniştii îşi măresc influenţa ,iar la 30 decembrie 1947
îl forţează să abdice .
Trăieşte în pribegie,revenirea în ţară fiind doar după Revoluţia din 1989.
Actualmente este singurul conducător din timpul celui de-al doilea război mondial care mai trăieşte.